În Europa, deciziile se iau după ce fiecare dintre cele 28 de state membre şi-a exprimat opinia. Au însă ţările mici suficientă greutate pentru a înclina balanţa în favoarea lor?

Ţările mici ale UE intră în categoria pană?

https://api.multimedia.europarl.europa.eu/documents/20125/11793296/v003-0062-ro.srt

Dacă vrem să ştim ce greutate avem,  e suficient să urcăm pe cântar.

Pe de altă parte, dacă vrem să aflăm  "greutatea" unui stat-membru

în cadrul Uniunii Europene,  vom vedea că nu este uşor.

Să luăm, de exemplu, Finlanda. Din punct  de vedere al suprafeţei, este o ţară mare.

Dacă însă luăm în calcul influenţa sa  politică sau populaţia, greutatea scade.

Având 28 de membri, Uniunea Europeană  a trebuit să conceapă un sistem

care să ofere fiecărei ţări o cotă de voturi,  mai ales în funcţie de populaţia acesteia.

Rezultă că ţările mari au o poziţie  mult mai avantajoasă. Sau nu?

Aici, numărul de locuri alocat fiecărei ţări

este obţinut  conform reprezentării proporţionale:

o populaţie mare înseamnă locuri mai multe,

dar şi un eurodeputat la mai mulţi cetăţeni.

De exemplu, un eurodeputat maltez  reprezintă 80.000 cetăţeni,

pe când unul german, 800.000 de cetăţeni!

Într-un astfel de sistem, cum îşi apără  interesele eurodeputaţii din ţările mici?

VoteWatch, o organizaţie  care analizează modelele de vot

din instituţiile UE,  ne oferă un indiciu important.

Este foarte important ca ţările mici  să-şi aleagă bine bătăliile pe care le dau.

În domeniile în care ai o anumită miză,

apelezi la sprijinul statelor membre  mai mari,

în schimbul sprijinului pe care-l acorzi  în domenii mai puţin importante pentru tine.

La fel de importante sunt posturile-cheie  pentru eurodeputaţii şi oficialităţile tale.

Sistemul de vot din Consiliu este diferit,

însă este la fel de important  ca ţările mici să formeze alianţe.

Reprezentanţii statelor membre  se reunesc în săli ca aceasta

pentru a lua decizii care ne afectează  pe toţi. Cum se iau aceste decizii

În cazul temelor sensibile - fiscalitate,  apărare şi revizuirea tratatelor -

în mod teoretic, dacă facem  abstracţie de presiunile exercitate

de ţările mari,  fiecare ţară are aceeaşi putere.

În cazul celorlalte decizii,  se apelează la majoritatea calificată:

În sistemul actual,  ţările mari deţin între 29 şi 27 de voturi,

ţările medii, între 14 şi 10,  iar cele mici, între 7 şi 3 ani.

Cu toate acestea, din noiembrie 2014,  va fi introdus un nou sistem:

majoritatea dublă.  Pe lângă acordul majorităţii statelor,

trebuie să fie reprezentată  65% din populaţia Uniunii Europene.

Acest sistem vine în avantajul  statelor membre mari şi mici

care erau suprareprezentate până acum.

În afara sistemului de vot,  preşedinţia prin rotaţie a Consiliului

oferă tuturor ţărilor UE, mari sau mici,  o ocazie deosebită

de a facilita acorduri şi a aduce în discuţie  probleme de importanţă naţională.

În sfârşit, ajungem la Comisia Europeană.

Aici, fiecare ţară are un comisar,  responsabil cu un anumit portofoliu.

Ţările mici ale UE au astfel ocazia  de a gestiona un portofoliu strategic.

De exemplu, Grecia,  cu ai săi 150.000 km de ţărm,

a preluat portofoliul pescuitului  de la Malta,

o altă ţară cu interese majore  în acest sector.

Este evident că,  în urma extinderilor succesive ale UE,

numărul de ţări mici şi mijlocii a crescut.

Şi, chiar dacă nu au o cotă mare de voturi,  măsuri administrative

sau forţă de negociere, multe ţări mici

reuşesc să-şi promoveze interesele  atunci când ştiu să-şi folosească atuurile.