Eurodeputatul Gualtieri oferă perspectiva unui expert asupra dedesubturilor şi obstacolelor din calea uniunii economice a UE, în vreme ce laureatul Premiului LUX susţine că Parlamentul are ce învăţa din filmul său.

Uniunea bancară: uniţi ca fraţii? - Unitate prin cinema

https://api.multimedia.europarl.europa.eu/documents/20125/16459438/m004-0100-ro.srt

Bun găsit la ediţia cu numărul 100  din '7 Zile în Europa',

de la sediul Parlamentului,  din Strasbourg.

Acum doi ani, în primul nostru program,  vorbeam despre criză.

Troica făcea o vizită  în Grecia, Portugalia şi Irlanda

pentru a explica reformele de implementat  pentru a primi împrumuturi de la UE.

Doi ani mai târziu,  încă mai vorbim despre criză.

26 de milioane de persoane  sunt acum şomeri,

însă începem să construim soluţii durabile  pentru supravieţuirea euro,

inclusiv uniunea bancară  şi falimentul organizat al băncilor.

Bună ziua, Roberto Gualtieri.  - Bună ziua.

Sunteţi eurodeputat socialist  din Partidul Democrat

şi unul dintre 'sherpa' ai Parlamentului  care se întâlneşte cu guvernele

pentru a negocia viitorul  uniunii noastre economice.

Sunteţi persoana ideală  care să ne spună ce se pune la cale,

mai ales în privinţa uniunii bancare  şi a falimentelor băncilor.

Dar înainte de a intra în subiectul de azi,

avem minutul nostru cu întrebări rapide  şi răspunsuri da-nu.

Aţi susţinut unul din candidaţii pierzători  în alegerile primare ale democraţilor.

Matteo Renzi poate câştiga alegerile?  - Da.

Vă plac măsurile anticriză ale UE?  - Nu.

Reducem ca să echilibrăm bugetul?  - Nu.

Criza poate fi soluţionată şi altfel?  - Da.

Se va răzgândi Germania  la summitul din decembrie?

Statele membre se vor obliga  prin contract să-şi respecte obligaţiile?

Sunt contractele o bună soluţie?  - Nu.

Măsurile de reducere a şomajului  sunt utile?

Sunteţi optimist în privinţa Europei?  - Da, dincolo de orice.

Un alt aspect aşteptat  cu interes de toată lumea

se referă la contractele bilaterale  în curs de negociere,

unde dvs., 'sherpa', jucaţi un rol important,

pentru a le determina să respecte  calendarul reformelor.

şi ce poate primi un stat în schimbul  acceptării acestei obligaţii suplimentare?

Suntem încă într-un stadiu foarte incipient,

deoarece deşi Consiliul subliniază că există  un acord asupra anumitor aspecte,

ei îşi doresc un acord  asupra principiilor în general.

Acesta este compromisul  Consiliului European pentru decembrie,

între Consiliu şi Parlament şi 'sherpa',  care au puncte de vedere divergente.

Le veţi discuta în reuniunea 'sherpa'.  Cum funcţionează?

Este o masă foarte mare,  că sunt 'sherpa' din toate cele 27 de state

reprezentând premierii...  scuze, 28 de ţări...

şi experţi ai PE, Comisiei  şi Băncii Centrale Europene.

'Sherpa' german insistă cel mai mult?  - El insistă mult.

Dar cel italian?  - El îi pune pe alţii s-o facă.

'Sherpa' italian  încearcă să implice şi alte ţări?

Da, se creează o solidaritate  între Franţa, Belgia, Italia şi PE.

Problema, pe care am şi ridicat-o  la întrunirea precedentă,

este că sistemul ar trebui să consolideze  coordonarea politicilor economice.

Tratatele actuale nu oferă instrumentele

pentru o politică economică obligatorie,  decisă la Bruxelles,

aşa că sunt două sisteme,  sancţiunile sau stimulentele.

Sancţiunile sunt pentru deficitele excesive,  deci aici pot fi folosite doar stimulentele.

'stimulentele sunt utile uneori,  dar nu întotdeauna.'

Întrebarea mea este: la ce bun  un instrument de stimulare fără stimulent?

Aduce puţin cu contractul pentru italieni.  - Al lui Berlusconi.

Riscul este că ar putea fi ceva  fără nicio valoare juridică,

dar ţările mai puţin stabile politic  şi economic sunt supuse presiunilor.

Există riscul să fie permisiv cu ţările solide  şi strict cu ţările slăbite.

Italia spera să primească o garanţie privind  euro-obligaţiunile, drept recompensă,

dar acum e clar că noul guvern german  nu le va accepta.

Ce ar putea obţine Italia în schimbul  acceptării acestor constrângeri dure?

Trebuie să schimbăm  filosofia acestor contracte.

Ele nu trebuie să fie direcţii generale

pentru gestionarea dezechilibrelor majore,  precum în domeniul social în zona euro,

şi nu a problemelor fiecărei ţări în parte.

Ele trebuie să fie angajamente  în sistem de contrapartidă.

De pildă, ce obţin ţările  în schimbul reformei pensiilor?

dar solicitările UE  ar trebui definite mai clar,

de pildă un anumit număr  de locuri de grădiniţă,

un anumit volum de resurse  pentru cercetarea universitară.

iar pe termen scurt până la mediu,  ar trebui să fie un stimulent serios.

Poate unul financiar, embrionul  unui buget suplimentar al zonei euro,

O regulă de aur privind investiţiile,  relaxarea Pactului de stabilitate.

Compromisuri de acest fel ar fi indicate.  Nu ne place cum se pun problemele.

Vă întrerup pentru a vedea acum  celelalte ştiri ale săptămânii,