Noul laureat al Premiului Saharov al Parlamentului cere intervenţia comunităţii internaţionale, pentru a se pune capăt impunităţii şi a se face dreptate victimelor violenţelor sexuale din RDC.

Dr. Denis Mukwege: Dreptate acum pentru victimele violenţei sexuale

https://api.multimedia.europarl.europa.eu/documents/20125/11903027/n003-0321-ro.srt

Denis Mukwege,  vă mulţumim pentru prezenţă.

Premiul Saharov nu e nici pe departe  prima distincţie pe care o primiţi.

Au fost multe altele înaintea lui.  Ce înseamnă însă acest premiu

când sunteţi confruntat zilnic  cu ce poate face omul mai rău?

De fapt, cred că acest premiu ne va ajuta

mai ales pentru o anumită vizibilitate  asupra tragediei femeilor din Congo.

E la urma urmei un premiu  al Parlamentului European.

Avem nevoie de această solidaritate  de la ţările europene

pentru a combate răul pe care l-am văzut  instaurându-se în Congo.

Violul, violenţa împotriva femeilor  în perioade de conflict, se generalizează.

Este utilizat pentru a teroriza. Victimele  pe care le primim sunt femei violate

adesea în public, în faţa soţilor,  a copiilor lor.

Dar după aceea, acest viol colectiv  înfăptuit de mai multe persoane,

este urmat de tortură  asupra aparatului genital.

Femeile care vin la noi  au leziuni genitale grave.

Din păcate în Congo, în regiunea estică  avem mai multe grupuri armate

iar lor li se alătură tineri numiţi Mai-Mai,

bande înarmate locale,  spălaţi pe creier pentru a distruge.

Ei distrug comunităţi pentru a le alunga  de pe pământurile lor

ca să ocupe ei aceste pământuri  şi le exploateze.

Deoarece aceste pământuri  conţin bogăţii naturale.

Ne puteţi spune  despre ce bogăţii este vorba

şi care este legătura  cu tragedia femeilor din Kivu?

De fapt, această regiune din Congo  e bogată în minerale strategice,

Aceste bande armate,  odată ce ocupă teritoriul,

devin proprietarele solului  şi subsolului, exploatat după bunul plac.

Şi pot spune că această manieră de a  distruge femeile, atacând aparatul genital

şi făcând-o într-o manieră spectaculoasă,  în public, în faţa tuturor,

este o metodă de a teroriza comunităţi.

Unde e statul în toate acestea?  Pentru că există o armată,

există o forţă ONU  de peste 20.000 de oameni.

Totdeauna am crezut  că ONU poate ajuta la clădirea păcii,

dar va fi foarte dificil de a pune un soldat  ONU lângă fiecare femeie sau bebeluş,

deoarece aceste violuri  afectează chiar şi bebeluşi.

Cred că, în prezent,  absenţa statului de drept înseamnă

că statul nu este prezent în ţară  pentru a proteja populaţia civilă,

iar aceste bande armate  continuă să ne distrugă resursele

Dar autorii acestor agresiuni  sunt judecaţi, sunt inculpaţi?

Din păcate trebuie să spun  că impunitatea este totală.

oamenii continuă să comită atrocităţi  ca acelea asupra femeilor şi copiilor.

Sunt multe semne de întrebare  legat de ce s-a întâmplat în Congo,

când vorbim de milioane de morţi,  sute de mii de femei violate.

Nu putem continua  să vorbim despre astfel de cifre

care să permită aflarea adevărului  şi înfăptuirea justiţiei.

Aţi fost ţinta unei tentative de asasinat  acum doi ani, acasă la dvs.

În urma ei,  aţi plecat în exil în Belgia.

Dar după două luni,  aţi decis să vă întoarceţi.

Ceva s-a întâmplat.  Dacă îmi permiteţi, vă pot spune ce.

Pe când eram deja aici,  femeile congoleze s-au mobilizat.

Au început să scrie tuturor autorităţilor,

inclusiv secretarului general ONU  şi preşedintelui ţării.

Au luat legătura cu toate autorităţile

şi spunând că dacă nu mi se poate  asigura securitatea, o vor face chiar ele.

Dar voiau absolut  ca eu să mă întorc în Congo.

Până atunci m-am gândit  că ar putea fi doar o reacţie emoţională,

însă după o lună, când au văzut  că nu a reacţionat nimeni,

aceste femei au început  să se organizeze singure.

Veneau în fiecare săptămână  cu produsele recoltate,

o făceau de parcă voiau  să demonstreze ceva,

le vindeau, iar banii încasaţi  erau daţi spitalului

pentru a-mi achita biletul de întoarcere.

Am fost foarte impresionat de acest lucru.  M-am gândit: ce forţă!

Sunt femei care îşi duc existenţa  cu mai puţin de un dolar pe zi.

O ultimă întrebare.  Cum reuşiţi să vă păstraţi surâsul?

Cred că avem multe de învăţat  de la aceste femei,

deoarece cred că ele întruchipează  esenţa umanităţii,

şi asta mă face să surâd,  pentru că îmi spun că mai e o speranţă,

cu aceste femei care au capacitatea  de a iubi, de a se deschide, de a se ajuta.

În ciuda suferinţelor lor,  îşi păstrează capacitatea de a spune:

vă mulţumim pentru interviu  şi vă dorim mult noroc!